O arhivă trăiește prin întrebările pe care i le punem. Cu cât ea este mai bine documentată, cu atât întrebările noastre au de câștigat la rândul lor în precizie, subtilitate și relevanță.
În ultimii cinci ani, am urmărit să transformăm Arhiva Etnologică a Muzeului Național al Țăranului Român într-un șantier de cercetare permanentă, animat de o echipă interdisciplinară și deschis cercetătorilor din afara muzeului; într-un laborator de bune practici arhivistice și un spațiu de formare pentru voluntari și studenți.
Istoria fotografiei
Fondurile Arhivei Etnologice acoperă 160 de ani de fotografie și peste un secol de practică muzeală a fotografiei: un corpus reprezentativ pentru istoria fotografiei din spațiul sud-est european, cu toate lacunele, dilemele și provocările sale. Cercetăm fotografia ca artefact și practică socială, ca instrument de înregistrare, cunoaștere și resemnificare a realității, ca parte integrantă a culturii vizuale. Pe firul legăturilor regăsite, dezvoltăm colaborări cu arhive, muzee și colecții particulare de fotografie din România și din afara țării. Aducem în ecuație istoria orală în documentarea fondurilor de familie și a donațiilor recente.
Istoriile muzeului
În Arhiva Etnologică se încrucișează genealogiile mai multor muzee: pe de o parte, Muzeul de Artă Națională al lui Alexandru Tzigara-Samurcaș (1906-1946), al cărui demers etnografic a fost continuat de Muzeul de Artă Populară (1951-1978) și de Muzeul Țăranului Român (fondat în 1990); pe de altă parte, muzeele de propagandă instalate în perioada socialismului de stat în localul din Șoseaua Kiseleff și concentrate în cele din urmă în Muzeul de Istorie a Partidului Comunist (1965-1989). Arhiva Etnologică este martora modurilor diferite de a gândi misiunea unui muzeu de-a lungul secolului XX, de a-l construi în datele sale cele mai concrete și de a-l arăta lumii. Urmărim biografii de obiecte și itinerarii de teren, recuperăm expoziții și spații de expunere dispărute într-un demers cu mize științifice și curatoriale de cursă lungă.
Arhiva despre arhivă
În ton cu istoria complexă a muzeelor care au precedat Muzeul Național al Țăranului Român, fondurile vechi ale Arhivei au trecut prin momente de discontinuitate, războaie, mutări, scindări și reinventarieri, de pe urma cărora ne-au rămas informații adesea dispersate și lacunare. Suntem prima generație care se apleacă asupra Arhivei ca un obiect de studiu în sine, căutând să înțelegem deopotrivă sistemele succesive de arhivare și organizare a cunoașterii care au structurat-o și circumstanțele istorice care au destabilizat-o. Un proiect de „arheologie” arhivistică la capătul căruia sunt de regăsit coerențele și contextele pierdute ale unui corpus documentar de primă importanță pentru istoria etnografiei și muzeologiei din spațiul sud-est european.
Loc, vecinătate, istorie urbană
La 1906, Muzeul de Artă Națională se implanta într-un context urban încă periferic în raport cu proporțiile orașului; o sută de ani mai târziu, percepem aceeași zonă ca ținând de un București mai curând semicentral. În jurul spațiului ocupat azi de Muzeul Național al Țăranului Român și-au dat întâlnire vreme de peste 200 de ani vecinătăți adesea contrastante: noduri de putere politică, zone de locuire mai precară sau mai prosperă, instituții culturale și așezăminte de binefacere. Chiar și atunci când privea exclusiv către rural, muzeul a continuat să participe la viața orașului: construind, demolând, intervenind în urban și adresându-se urbanității. Arhiva Etnologică își propune să exploreze toate aceste straturi de istorie urbană, ieșind totodată în întâmpinarea vecinilor și vecinătăților sale actuale.
Deschidere
Arhiva Etnologică se numără printre primele arhive instituționale din România care au inițiat un dialog deschis cu forme alternative de explorare a arhivelor: documentare curatorială, proiecte artistice și altele asemenea. Citește mai multe despre [hyperlink] aici.
